Evanghelia după Sfântâniță. Dumnezeu a mințit, Diavolul a spus adevărul

Rugăciunea adevărată nu se face decât singur cu tine însuți.

„Iar când vă rugați, nu fiți ca fățarnicii, că lor le place să-și facă rugăciunile stând în picioare prin sinagogi și răspântii, ca să se arate oamenilor; adevăr vă grăiesc, își iau plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău care este întru ascuns. Și Tatăl tău, care vede întru ascuns, îți va răsplăti la arătare”. (Matei, 6, 5 – 6)

Cuvântul Domnului e adevărat în sine? Sau în funcție de contextul în care e folosit? Cine citează din Sfânta Scriptură ca să apere hoții, e oare un credincios? Poate fi folosită Biblia ca unealtă de manipulare?

„Primul corupător și primul corupt, dar și obiectul actului de corupție, l-au făcut Adam și Eva”. (Evanghelia după Ioan. Rus.)

Carevasăzică, ministrul transporturilor prezintă maselor teologia sa, amintind de vremea când era la Interne, în legătură cu păcatul originar. De ce? Cam ce urmărește dl Rus să rămână în capul oamenilor din această zicere?

Ca să pricepem, e de folos o învățătură mai veche a aceluiași Rabbi Rus:

„De vreo două mii și ceva de ani, de la Aristotel și Platon, toți cei care au scris teze de doctorat, pe filosofie, pe politică, pe științe sociale, toți au plagiat. Repet, de la Aristotel și Platon, pe tehnic de la Einstein și Newton încoace, toată lumea a plagiat”.

Ergo, dacă toți au plagiat, ce rost are să mai discutăm de plagiatul lui Victor Ponta? – căci aceea era atunci știrea zilei. Rus se străduia cum putea să-și scoată șeful la vopsea prin strigarea la apel a lui Aristotel.

Acum, îi convoacă pe Adam și Eva. Corupția nu e de ieri, de azi, e de când lumea. Dacă Eva l-a corupt pe Adam cu mărul, și întrucât ei sunt părinții omenirii, înseamnă că toți suntem și vom fi mai mult sau mai puțin corupți.

În plus, „De atunci, (de la păcatul originar – n.m.) unii tot interpretează cum s-a întâmplat acest lucru”, mai zice dl Rus. Așadar, se anchetează cazul Adam și Eva de mii de ani și vine DNA să rezolve acum corupția noastră obștească, zilnică, arestând rapid colegi de partid, de bani mulți și de aroganță ai dlui Rus?

Dar pe dl Voiculescu spunând, atunci când a fost acuzat și dovedit ca turnător la Securitate al propriilor rude, că înainte de `89 toți românii au colaborat cu Securitatea într-un fel sau altul, vi-l mai amintiți?

De fapt, metoda asta, Rus-Voiculescu, are un înaintemergător ilustru în persoana lui Nea Mărin-Amza Pelea:

„Bă, frațîlor, și să pătă paltonu, bă, auzi, făcu zaibăru pe el o pată cât capu lu Sucă. Și, ce zîsăi io atunci, Veto, ia adu, Veto, o dimijană cu zaibăr încoace, s-o deșertăm în baie și să băgăm paltonu cu totu”.

Toți suntem păcătoși dintotdeauna, așa că decât să ne arestăm, să fim judecați, mai bine să ne iertăm, căci și Dumnezeu o să ne ierte. Cine se închină lui Dumnezeu e mântuit, pentru că nu poate fi decât un om cinstit. Asta vor alde Rus ,Vosganian, Șova și alții ejusdem farinae să creadă credincioșii.

Aceștia se pot feri însă de vorbele noilor farisei dacă țin seama de avertismentul lui Iisus:

„Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăția cerurilor, și acela care face voia Tatălui Meu din ceruri. Mulți îmi vor spune în ziua aceea: Doamne, Doamne, oare nu în numele Tău am profețit? […] Și atunci le voi mărturisi: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine, voi, cei ce lucrați fărădelegea!” (Matei, 7, 21 – 23)

Lăsând acum la o parte prostia solemnă cu care dl Rus definește izgonirea din Rai drept pedeapsă pentru corupție, merită să deslușim ce s-a întâmplat atunci între Dumnezeu și primii oameni.

Tatăl l-a prevenit pe copilul său, care zburda fără grijă prin Grădină:

„Domnul Dumnezeu i-a dat poruncă lui Adam și i-a zis: Din toți pomii raiului poți să mănânci, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, cu moarte vei muri!” (Facerea, 2, 16)

Șarpele, făptură făcută și ea de Dumnezeu, dar simbol al Diavolului, i-a spus Evei: „Nu, nu veți muri, dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din pomul acela vi se vor deschide ochii și veți fi ca niște Dumnezei, cunoscând binele și răul”. (Facerea, 3, 4 – 5)

Adam și Eva se află în fața întrebării: cine minte? Cui să dea crezare, lui Dumnezeu sau Șarpelui?

Pot să moară, sau pot să trăiască revelația condiției umane, așezarea omului sub semnul categoriilor morale, inexistente în Natură.

Textul biblic nu precizează ce fel de fruct creștea în pomul interzis. Mărul ajunge să fie identificat cu fructul păcatului din cauza numelui pe care pomul cu pricina îl poartă în Vulgata, traducerea în latină a Bibliei: malus, care înseamnă atât „rău”, „arbore rău”, cât și pomul numit măr.

De aici, impresia comună că a mușca din măr înseamnă descoperirea sexului de către Adam și Eva. Și ideea de corupere erotică a bărbatului de către femeie. Pe cât de răspândită, pe atât de greșită.

Primii oameni au de ales între katanoéo, a-ți da seama, a vedea limpede, a fi conștient de sine în lume… și riscul de a nu mai fi deloc. Există și a treia posibilitate, a nu mânca din pomul oprit și a viețui în continuare cu mintea odihnită, ca niște păpuși fericite din lut și apă, în serele cerești ale Creatorului.

Adam și Eva riscă să creadă că Dumnezeu minte, iar Diavolul spune adevărul. Și câștigă. Sau pierd, depinde ce fel de om e cel care citește aceste rânduri.

Izgonirea din Rai înseamnă să știi cum stai.

Dacă Adam și Eva s-ar fi lăsat înșelați de Tatăl, atunci, într-o lume fără bine și rău, fără vină și crimă, fără păcat și sacrificiu, Iisus Hristos n-ar mai fi avut de ce să-și facă venirea. Adam și Eva l-au născut pe Iisus.

Pun o întrebare tuturor acelora pentru care Biblia este cartea credinței lor: cum se face că regăsim tiparul de idee al relatării despre Adam , Eva și Iisus într-o altă religie mare, ivită la mii de kilometri de Ierusalim și cu 5-600 de ani înainte de Hristos?

Până la 29 de ani, prințul Gautama Siddhartha a trăit în raiul pus la dispoziție de tatăl său, Suddhodana, stăpânitorul unei mici regiuni din Nepal. Avea trei palate, în care se putea desfăta după anotimp. Deși mama lui, regina Maya, visase în noaptea conceperii lui Gautama că e penetrată prin dreapta de Duh, un elefant alb cu șase colți, iar Ioan Gură de Aur, un pustnic pe nume Asita Clarvăzătorul, prevestise că pruncul va ajunge fie conducător de oști, fie un mare lider religios, tatăl său, regele, dorise să-l țină departe de învățăturile sfinte, cât și de realitățile atroce ale existenței.

La o vârstă apropiată, deci, de cea a patimilor lui Iisus, Siddhartha dă cu ochii de un bătrân. Aflând că toți oamenii îmbătrânesc, el pășește dincolo de porțile palatului. Ieșit în lume, viitorul Buddha întâlnește un om bolnav, un mort și un ascet. Atmabuddhi, un echivalent sanscrit al lui katanoéo din Septuaginta, aceeași revelație de sine, îl aruncă în colții câinelui negru al depresiei. Din care va încerca să scape mai întâi prin asceză.

De fapt, și astăzi, oricine poate trăi povestea biblică și budistă. Ani de zile, un om poate să viețuiască închis într-o bulă protectoare, mișcându-se pe trasee prestabilite, ferit de orice șoc și amăgindu-se că viața chiar așa e. Dar vine o zi, sau, pentru unii, nu vine niciodată, când dorința de a înfrunta binele și răul, pentru a afla cine ești cu adevărat, dorința de a ști cum stai, poziția ta ontologică devine mai puternică decât confortul previzibilului și securității.

Adam, Eva și Siddhartha Gautama ne spun că luciditatea este miezul condiției umane.

Și că absența lucidității e mai rea decât moartea.